O pagină aproape personală
Mirifica…
Mă feresc, cu eforturi mari, de orice formă de partizanat pe acest sit. Cred că atunci când neghiobii și trădătorii își dau mâna, venind care mai de care cu idei supte din pix și argumentează că „este Ok cu brațul Chilia”, adevărul trebuie spus, mai ales dacă formularea acestui adevăr este făcută prin glasul Academiei Române.
De ceva vreme crește, în măruntaiele linuxiste ale server-ului, un Jurnal de bord al unei intreprinderi ce poate părea irealizabile: Aducerea Raiul pe Pământ!
…pentru mine! Adică să-mi fac un colțișor, cu ceva confort, unde timpul să aibă altă cadență.
Inițial, m-am gândit că Jurnalul nu o să intereseze pe nimeni și că publicarea lui are, mai degrabă, valențe exhibiționiste. Apoi, am realizat că, noi oamenii, suntem interesați nu atât de realizare în sine, cât de povestea realizării. Și că există și o latură practică a acestor notițe: cine o mai face ca mine, măcar să nu mai facă și aceleași greșeli.
Tot ce notez în Jurnalul ăsta, poate părea necizelat și prozaic, dar, acest aspect spune ceva și despre starea mea sufletească atunci când am inserat notița. Oricum, nu am găsit o modalitate prin care să redau muntele de îndoieli și nesiguranța fiecărui pas făcut într-un domeniu nefamiliar mie.
Vă avertizez că – așa mi-a venit! – pe măsură ce veți derula înspre josul paginii, veți ajunge mai către începutul poveștii. Click pe foto (sau aici) pentru Jurnal!
Deși este jumătatea lui februarie, se pare că vremea nu mai are răbdare: un soare de primăvară timpurie răscolește toate chemările la viață ce au fost ca într-o adormire de vreo doi ani. Și m-a pălit un dor de ducă de mă doare!
Ca să mai îmi treacă, am umblat la cutia cu amintiri. Și o să împart cu voi bucuria unui început de drum pe care l-am parcurs de nenumărate ori. Nu de fiecare dată singur, nu de fiecare dată fără îndoieli, dar de fiecare dată, cu aceiași bucurie.
Pentru că am un pic de timp, am zis să continui cu redările dintr-un timp care – clar! – nu se va mai întoarce vreodată. Filmările fac parte dintr-un documentar realizat de Studiorile Sahia pe baza materialelor strânse prin eforturile Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, în regia lui Ion Bostan, în anul 1981. Documentarul prezintă viața pescarilor din Delta Dunării, în căutarea morunului uriaș, într-un peisaj mirific, încă actual. Continuă lectura „Morunul uriaș”
Se pare că britanicii, călători de când se știu, ne-au lăsat și nouă ceva amintiri din vremurile în care Mirifica era un pic mai neîmblânzită. Iar eu continui, pe măsură ce descopăr aceste fragmente de istorie, să vi le restitui. Nu pot decât să mulțumesc celor de la British Pathe pentru generozitatea de a pune la dispoziție o bucățică din timpurile anului 1962.
Deși comentariul este netradus, nu cred că pune probleme generațiilor actuale.
Până când voi avea iarăși bucuria de a simți miraculoasa îmbrățișare a Mirificei (și – Doamne! – mai este o iarnă întreagă) sunt bune și câteva imagini cu Gorgova văzută de sus.
Nu m-am putut abține să vi le arăt și vouă…
P.S. Mulțumesc Domn’ Profesor!
A dat hărnicia în mine! Sau mi-e tare dor de Mirifica! Mai degrabă…
Cert este că, atunci când cauți informații cât de cât organizate despre Delta Dunării, găsești după ce îți faci conturi, stabilești parole și o groază de alte nimicuri care îți fac viața amară.
Și cum până când va fi gata monografia Mirificei așa cum mi-o doresc eu, o să mai curgă multă apă pe Dunăre, postfața Albumului de fotografie pe care, în parte, l-am prezentat acu’ fo’ două săptămâni, scrisă de un om cu adevărat documentat (este drept, mai mult istoric decât naturalist, și aici mă refer la Gavrilă SIMION), într-un mod accesibil și într-o carte pe care mai nimeni nu o mai bagă în seamă – a fost exact ce doream să ofer celui dornic de o înțelegere mai profundă a „fenomenului Delta Dunării”.
Acum „mic” este doar un termen relativ căci cuprinsul monografiei este unul destul de întins. Vă asigur însă, că oricât de familiarizați sunteți cu universul deltaic sau cunoscători ai fenomenului, tot veți găsi undeva, în cuprinsul monografiei, lucruri și aspecte pe care nu le cunoașteți.
Am păstrat nealterată grafia și toponimia existentă la momentul publicării albumului. Dacă veți găsi termeni necunoscuți, sunteți liberi să căutați explicații.
Și prin această monografie încerc să redau circuitului informațional pagini pe care, în mod nedrept și mult prea devreme, s-a așternut praful.
Închei, îndemnându-vă, încă odată, să aruncați un ochi și pe scurta biografie a lui Gavrilă SIMION.
Pentru monografie, click pe foto sau aici!
Enjoy!
„Ce măiastră fantezie a dezlănțuit acest grandios spectacol de arhitectură aeriană pe care vin să-l vadă în fiecare an zeci de mii de oameni? Acum, pentru noi toți, acest spectacol este văzut de Ion Miclea, în noua lui carte despre Deltă”.
Nu, nu sunt eu în stare de așa măiestre întorsături de frază, ci Paul Anghel – publicist, eseist, prozator, etc. Dar albumul în care Ion Miclea prezintă o altă trăire a Mirificei, la alt timp (1983), merită cu prisosință frumoasele cuvinte.
Eu – cu caii, cascadorii și calculatoarele, am făcut cât m-am priceput, iar ce a ieșit, este aici.
Și este interesant să citiți cîte ceva și despre cel ce a fost Ion Miclea. Chiar merită!
Enjoy!
Fiind perioadă cu viruși liber zburdători, acu’ fo’ cinci zile, mă pune… cine te pune să te scarpini când nu te mănâncă, să văd ce informații există „pă net” despre draga mea Gorgova (de care îmi este tare, tare dor!). Și dă-i și caută, și caută, și… mai nimic! Zic: Wikipedia știe tot. Și caut! Și găsesc… „componentă a comunei Maliuc…”.
Păi bine bă Wiki, io’ te-ntreb de Gorgova și tu-mi spui de Maliuc? Îmi oferi numai un „ciot”? Lasă că o să corectez eu treaba asta, că sunt meșter în scormonit pe net. Cât de greu poate să fie?
Greu, frate! Foarte greu! Că mai toți tratează minunăția de localitate ca pe… o anexă.
Cert este că am izbândit! Dar, Doamne căt am mai citit (lasă că nu face rău!). Mărgica, rezultatul muncii mele este aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gorgova,_Tulcea
Dar sunt extrem de mîndru că acum oricine poate afla ceva despre Gorgova mea!