În continuarea demersului de a readuce în atenție momente din existența Mirificei, vă prezint albumul de fotografie realizat în 1983, de Ion MICLEA. Artist fotograf, înzestrat cu darul de a surprinde pe peliculă acel ceva deosebit, pe care Delta îl transmite în fiecare clipă vizual, auditiv, olfactiv. Deși sunt numai imagini (despre a căror calitate parțial satisfăcătoare sunt total responsabil), artistul a reușit să transpună în imagini și senzațiile lipsă.
Din motive tehnice, albumul nu este complet, dar m-am străduit să păstrez cât mai mult din spiritul acestuia, păstrând neschimbată ordinea imaginilor și notele explicative.
Postfața albumului, semnată de Simion GAVRILĂ, este o veritabilă mini-monografie a Deltei Dunării, pe care o voi prezenta într-o pagină separată.
Am să vă las să admirați imaginile, nu înainte de a mulțumi încă odată pentru șansa de a avea albumul original trio-ului Lore, Mircea & Bunița.
Dacă de la Tulcea ai sufla peste Deltă, pînă dincolo de Sulina – unde mișcarea aerului ar isca talazuri marine – primul efect ar fi spulberarea în văzduh a păsărilor, în niște vîrtejuri de aripi care ar umple de spume cerul.
Este primul etaj de viață al Deltei. El are cote nesigure, stabilite prin capriciile zburătoarelor, fiecare desemnînd în văzduh o altă atitudine, printr-o altă culoare de penaj. La suprem urcă pelicanii, aceste greoaie nave ale bălților, care, odată catapultate spre cer, devin stropi imponderabili de alb, roate ireale de fulgi ținînd de gravitația stelară. Nu-i poți urmări. Mirajul lor e unic. Înlănțuirea cu albastrul are o grație imprevizibilă, anulată doar prin căderea zgomotoasă în apă, cînd iluziile vizuale capătă chipul unor hipopotami cu pene. Vin apoi seriile de lebede și egrete, de stîrci purpurii și fumurii, de ființe care atunci când se întorc din azur, de pe diverse cote unde își scriu culorile, încremenesc în tipsii de nuferi în forme de hieroglife egiptene. Te afli într-o vrajă eminesciană, ca în „Avatariile faraonului Tla”. Numai rațele, nagîții și lișițele tulbură clarul de liniște. Ele străpung razant văzduhul Deltei cu vîjîituri năpraznice de rachete, încingînd în ostroave și bălți o forfotă de cosmodrom.
Ce măiastră fantezie a dezlănțuit acest grandios spectacol de arhitectură aeriană pe care vin să-l vadă în fiecare an zeci de mii de oameni? Acum, pentru noi toți, acest spectacol este văzut de Ion Miclea, în noua lui carte despre Deltă.
E Delta – cea din văzduh! Toamna a spulberat-o acum. Fluierul vîntului nu mai deșteaptă păsări, ci răscolește doar pădurile vinete de stuf. A învinețit de frig și aerul. Elegantele balete de aripi s-au destrămat. Scena Deltei e goală. Mi s-a spus totuși că pe undeva, pe întinsul unei lagune, au întîrziat cîteva lebede polare în trecere pe aici. Am vrut să le văd. Era tîrziu. Vor mai ajunge oare în sud?… Cercetătorii de la Maliuc erau alaltăieri îngrijorați. Fiecare pasărea căzută e un regret. Fiecare egretă care nu se mai întoarce lasă un gol în piept. Mișcarea lor face parte din noi, ține de respirația și pulsul Deltei, care trăiește în septembrie marea emoție a despărțirii. Atunci văzduhul clocotește de aripi, apele se încaieră cuazurul, pămîntul – printr-o formidabilă zvîcnire – vrea să se smulgă spre cer. Noaptea simți că aerul devine greu de mișcare, tumultuos, material. Dacă n-ai auzi noaptea, într-una din vastele nopți fără lună ale Deltei, fîlfîirea neîntreruptă a convoaielor de zburătoare care circulă pe cărări suprapuse, se caută, se strigă, țipă pe toate tonurile disperării, se adună, își ritmează vast zborul, dacă n-ai fost martor al unei asemenea nopți, nu știi și nu înțelegi ce este cerul. Zbaterea cu niște convulsii de pene care incendiază pînă și norii se limpezește odată cu răsăritul, se ordonează tocmai sus, dominată de geometria pură a șirurilor de cocori.
Și se duc, pe rînd, pe rînd,
Zarea lumii-ntunecînd,
Și se duc ca clipele,
Scuturînd aripile…
Și acest etaj de viață e splendid surprins de Ion Miclea, care știe să pună accentul adecvat, cheia de sol a unui peisaj. Trebuie să știi să intri cu cucernicie, acum – prin această carte – în acest unic de frumos parc românesc al lumii, unde planeta își păstrează încă intacte măcar vreo cîteva mistere și unde, la o răscruce aeriană, care ține pînă dincolo de zenit, își dau întîlnire, într-o anuală și frenetică sărbătoare, toate păsările zărilor.
Ion Miclea ne-a introdus în acest mister al apelor, al vegetației, al zborului. E Delta noastră. Tot Ion Milea ne spune că această lume de miracole e ușor de epuizat. Ea se regenerează cu o forță teribilă, cu forța grandioasă și misterioasă a nașterii perpetue. Ea are farmecul său aparte, chiar și în aceste zile de toamnă tîrzie cînd zburătoarele au plecat, cînd cerul a devenit plumburiu și posac, cînd Delta e altfel, matură și severă, pregătită să-și dezvăluie un nou capitol de frumusețe, foarte puțin știut, frumusețea în alb.
Dar pentru a ne spune, mai departe, ce se întîmplă cu Delta, să-l invităm tot pe Ion Miclea să ne fie ghid, cu aparatul lui vrăjit. Eu unul m-am lăsat călăuzit de el pe cărările Deltei și am fost ncîntat. O și subscriu aici!
Paul ANGHEL
Tulcea, oraș cu peste 2000 de ani vechime, este poarta de intrare în Delta Dunării
Tulcea modernă, centrul orașului și portul turistic văzute din avion
Din portul turistic pleacă zilnic zeci de vase spre toate zonele Deltei.
La ieșirea din port.
Să o pornim, deci, pe brațul nordic al Dunării, pe Chilia…
Din lacul Tatanir, vă propunem – pentru frumusețea lui – canalul Pardina, pe care vom întîlni primii nuferi galbeni și, cu puțin noroc, primul stol de pelicani
Cuib de berze în apropierea grindului Chilia Veche…
…și, apoi, după traversarea canalului Batac, prin alte canale mici spre lacul Babina
Lacul Babina, cunoscut pentru apele sale de cristal, pentru nuferi și plantele sale subacvatice.
Idila libelulelor
Traversăm lacul Matița pentru a ajunge, în marginea lacului Merheiu, la colonia de pelicani.
Colonia de pelicani din lacul Merheiu în perioada clocitului.
După două ore…
Puii albilor pelicani sînt închiși la culoare! Iată-i după 2-3 zile
Puii au crescut! Iată-i la primele lecții de „mers”, flancați de grijulii lor părinți.
Colonia Merheiu.
În zori, cea mai mare parte a coloniei își ia zborul în căutarea hranei. Rămîn doar pelicanii care fac „de pază”.
Aparent o pasăre greoaie – dar și abilă înotătoare cînd pescuiește – pelicanul este totuși una dintre cele mai grațioase zburătoare.
Spre asfințit…
La marginea micilor canale.
Așa își iau zborul lișițele de pe luciul apei.
Prin canalul Sulimanca ajungem la grindul Letea…
…în căutarea miraculoasei păduri de stejari.
Găinușa de baltă pe cuib.
Hoinărind prin pădurea Letea.
Lianele care imprimă pădurii Letea un aspect tropical.
…cîinii enot sînt una dintre atracțiile zonei Letea.
Pe grindul de nisip Letea, spre canalul Magearu.
Știucile, răpitorii „profesioniști” ai Deltei, în apele clare ale canalului Magearu.
Din canalul Magearu, mergînd spre est pe brațul Sulina, după 8 mile, ajungem la întîlnirea Dunării cu marea…
…unde se află pitorescul port Sulina.
Sulina este și un important centru al pescuitului pe mare.
Printre trofeele de mare preț: păstruga…
…și calcanul.
În uneltele pescarilor…
…apar uneori și rarități: scorpia de mare…
După pescuit…
…plasele sînt întinse la uscat spre malul mării.
Ne reîntoarcem spre vest, către satul Crișan, aflat la mila 13.
Puțin mai departe, la mila 14,5, cel mai frumos hotel al Deltei – „Lebăda”.
De la „Lebăda”, pe Dunărea Veche, spre zona pitorească a satului Mila 23.
Stol de țigănuși pe malul lacului Căzănel.
Lacul Trei Iezere în sezonul său de vis, inundat de flori și soare.
Mila 23, sat pescăresc așezat pe Dunărea Veche la cca 7 mile de hotelul „Lebăda”, cu oameni…
…case…
…și obiceiuri pline de farmec.
Mila 23. Centrul satului. Cel mai circulat drum rămîne, totuși, apa!
Camping pe o limbă de nisip.
Vidră domesticită într-o gospodărie de pescari din Mila 23.
Reprezentanți ai ihtiofaunei: …somnul pitic…
…și crapul.
Drumul păsărilor…
…și cel al stufului.
Din Mila 23, prin canalul Șontea, sau din Maliuc, putem ajunge la lacul Furtuna.
În jurul Maliucului întîlnim stîrcul purpuriu, una din cele mai frumos colorate păsări mari ale Deltei.
Cabana Ilgani se află aproape de mila 34 pe brațul Sulina…
…și este bine „păzită” de eleganții stîrci galbeni.
Moțatul nagîț, pasăre suplă și într-o veșnică alertă, strigă mereu chibiț-chibiț!
„Tudor Vladimirescu” este ultimul vas turistic cu zbaturi pe Dunăre.
Satul Partizani, pe brațul Sulina. După capul cu far al brațului Sulina, o luăm pe al 3-lea și ultimul braț al Dunării: brațul Sf.Gheorghe, lung de 110 km. De aici…
…sînt aproape ghiolurile Balace, unde găsim microcolonii de egrete mici și stîrci.
În ghiolurile Balace – nuferi albi…
…și lișițe negre!
Ceva mai departe, pe canalul Rusca, întîlnim sitarii de mal…
…și insulele verzi plutitoare ale ciulinilor de apă.
În desișul zălogilor, un cuib cu pui de egrete.
Vîrfurile dealurilor sînt deseori survolate de cîrdurile de gîște sălbatice (gîrlițe) pornite de pe lacul Razim.
Mahmudia, vechi sat pescăresc, azi în plină dezvoltare industrială și agrozootehnică.
Pe canalele Deltei.
Din Murighiol (km 64), sat pescăresc cu camping și popas turistic, mergînd pe canale sau pe jos, găsim „Sărăturile”…
…o spectaculoasă zonă de refugiu a gîștelor sălbatice.
Nuferi galbeni și rizac
Țigănuș la pescuit.
De la Murighiol, urcăm pe Dunăre pînă în dreptul km 65. Apoi, prini mlaștini, canale mici și prin stuf ajungem în 3-4 ore la cea mai frumoasă colonie mixtă de păsări, la Uzlina…
… Iată minusculul muscar sur…
…un pescăruș rîzător pe apă…
…și lumea egretelor mici.
Eretele de stuf, frecvent în Deltă, este dijmuitorul principal al puilor de păsări.
…un stol de grauri la odihnă.
…pui de rață sălbatică…
…lișiță cu cioc negru…
… rațe pe apă.
Pui de stîrc de noapte în cuib, în colonia mixtă de la Uzlina.
Vulturul codalb – cea mai mare și mai frumoasă răpitoare a Deltei. Coada lui albă, semn al maturității, creează panică în toate zburătoarele Deltei.
Cai la păscut pe un mic grind.
Lecție colectivă de înot.
Cormoranii mici cuibăresc și ei în colonia de la Uzlina…
…alături de familiile de țigănuși.
Mai departe, cu barca prin canalul îngust, plin de rizac, spre centrul coloniei Uzlina.
Avaseta. Pasăre mai mică, cu ciocul întors…
… zveltă și excelentă zburătoare, foarte elegantă în fracul ei alb-negru.
Cormorani mici…
…și stîrci galbeni,
…o altă asociație întîlnită în colonia de la Uzlina.
…un tînăr stîrc roșu.
Egreta mare pare a fi cea mai grațioasă și delicată pasăre a Deltei. Mișcările ei sînt un veritabil spectacol coregrafic.
Măiestria și virtuzitatea în zbor a egretelor mari se deprind încă de la apariția primelor pene ale puilor.
Colonia mixtă de la Uzlina. Sub zălogii care susțin cuiburille, plutesc pe apă într-o aglomerație de nedescris, rizomi putreziți, crengi rupte sau resturi de mîncare. Mersul prin apă sau cu barca este imposibil.
…aglomerație de scoici pe un rizom de stuf…
Vipera de stepă.
Grindul Caraorman, la care ajungem prin canalul Litcov este o întindere ireală de dune nisipoase cu vegetație de stepă pe o lungime de aproape 15 km.
„Lacul lebedelor” se cheamă de fapt Lacul Puiu! El se află puțin mai la est de grindul Caraorman.
Lebădă în zbor…
…peste canalele pline de ireală vegetație acvatică, ce duc la lacul Roșu.
Pe lacul Roșu, sub forma unor curioase profiluri de avioane moderne…
…se ascunde ținuta aerodinamică a piciorongilor.
Pe canalul Ivancea coborîm spre sud pentru a intra pe brațul Sf.Gheorghe cu cca 18 km înainte de vărsarea lui în Marea Neagră.
Pe luciul apei – corcodei mari.
Sf.Gheorghe, mic port pescăresc la vărsarea brațului cu același nume în mare, captează din ce în ce mai mult interesul turiștilor.
Crabul de mare.
Delicatul căluț de mare.
Crisopa verdis, o frumoasă insectă verde.
Sf.Gheorghe. Meduză în apele mării.
Marea Neagră așa cum desigur „o văd” de sus păsările…
…și cea mai întinsă plajă a litoralului românesc, pentru iubitorii de soare și singurătate.
Sitarii de mal, cu ciocul zvelt și lung – un fel de berze în miniatură – sînt veșnic în căutare de insecte și melci.
De la Sf.Gheorghe, coborîm spre sud-vest, prin canalul Buhaz-Zătoane, spre lacul Dranov.
Apele canalului sînt pentru toți, chiar și pentru gîștele domestice.
Chira de baltă – cea mai acrobată zburătoare a Deltei.
Pe lacul Dranov, cuiburi plutitoare cu ouă…
…și pui de chirighiță.
Micile șalupe împrăștie bărcile pescărești pe lacuri și ghioluri.
Pescarii, rămași singuri, încep controlul vîrșelor.
De obicei, cu noroc!
La cherhanale, peștii sînt sortați pe specii și dimensiuni. Iată coșuri cu carași…
…și știuci.
Traversăm grindul Coșna, care împreună cu lacurile Coșnei și Leahova constituie o altă mare rezervație.
Gura Portița. Prin bogata vegetație acvatică ne îndreptăm spre acea îngustă fîșie care desparte lagunele de valurile Mării Negre.
Pe lacul Zmeica în zorii unei noi zile.
Cam tot atunci se scot și știucile din vintire.
Jurilovca, mare sat pescăresc la nord de lacul Zmeica.
La est de Jutrilovca, pe promontoriul numit Capul Dolojman, se află ruinele getății getice și geto-romane – Argamum (sec. VI î.e.n. – VII e.n.). Săpăturile arheologice în curs au scos la iveală și o bazilică romană tîrzie.
Așa cum se ușor se distinge din fotografia aeriană, străvechiul oraș se întindea pe o arie mult mai mare decît cea cercetată și el ascunde încă multe comori.
Enisala – la cca 10 km de Babadag – altă localitate cu bogat trecut istoric. Casa-muzeu păstrează mărturii ale vremurilor recente și ale culturii populare…
…în schimb cetatea din sec XIII străjuiește piscul înalt din apropierea satului.
Cetatea Enisala, așa cum se vede de sus; cîndva ea era punctul central al unui sistem de fortificații într-o zonă de importanță economică și strategică.
Chira de mare…
…în splendidul ei dans nupțial…
…subiect urmărit cu interes de nenunmărați biologi.
La Garvăn, între Isaccea și Măcin, se află ruinele cetății Dinogetia, construită în sec. III sub împăratul Diocletian.
La Isaccea, pe malul Dunării, se află ruinele altei cetăți getice și geto-romane – Noviodunum.
Peninsula Histriei cu ruinele orașului antic. Se disting zidul mare de incintă din sec IV – VII și cartierul central de locuințe bogate, din aceeași vreme.
Explozie cromatică a vegetației de sărături, tipică pentru peisajul zonei Histria.
Ion MICLEA – Delta Dunării – 1983