Ca orice matur care a avut o copilărie nefericită (Aiurea! Scuză menită a justifica anumite cheltuieli … nejustificabile), 
și eu am descoperit minunăția asta.
Cred că nu greșesc prea tare dacă spun că Arduino este lego-ul pe care mi l-am dorit toată viața, dar un lego într-un mod… sublim pentru mine. Adevărata plăcere de a combina un hardware ieftin cu un software nu foarte sofisticat, dar extrem de puternic, cu rezultate imediate, concrete, palpabile.
Am descoperit o lume
care – ciudat – exista fără știrea mea, și care a evoluat foarte mult de la apariție până la momentul la care am descoperit-o eu. Am mai descoperit și un soi de ipocrizie, normală zic eu, a celor ce se fălesc cu realizările lor în domeniu. Mă refer la faptul că toți lasă, pe Youtube ori pe forumul Arduino, ceva „chichițe” care fac ca montajul respectiv, aproape să funcționeze. 
Bineînțeles, dacă donezi ceva, vei primi documentația completă. Genul ăsta de abordare mă enervează cumplit!
Am pornit la luptă cu arme și bagaje. Bine, bagajele au venit mai târziu. Am aflat, astfel, în ce constă marea dificultate dar, în același timp, și marea frumusețe a limbajului de programare pentru Arduino: în epoca în care Giga și Tera sunt prefixe comune pentru capacitatea de stocare, în cazul de față totul rulează înghesuit în 16 Kb de memorie! Este ca și jocul de GO, o provocare pentru neuron. Minunat!