Rezoluții 2025

Aproape că se face un an de când nu am mai „băgat în seamă” site-ul.

   Măcar de ar fi fost singurul lucru pe care nu l-am băgat în seamă… În lumea asta nebună se pare că și comoara mea cea mai de preț, timpul, a luat-o razna.

   Cred că, dacă n-ar fi existat 2024, nu i-aș fi simțit lipsa deloc. Chiar deloc…

   Acum, este drept, trăiesc acea perioadă a vieții în care se acumulează notele de plată: despărțiri de membri ai familiei – cumva firești deși niciodată dorite, de prieteni – neașteptate și întotdeauna neplăcut-surprinzătoare, apariția unei noi percepții – sănătatea și chiar viața nu sunt implicit garantate și câte și mai câte.

   Să fim clar înțeleși, nu pot blama pe absolut nimeni pentru etapa prin care trec deoarece nu sunt primul și, absolut sigur, nici ultimul care are parte de ea.

    Ce-mi rămâne de făcut? Nu mare lucru. Doar să iau lucrurile așa cum sunt, să constat că lumea nu se oprește în loc de dragul meu, să fac un pic de bășcălie de crizele vârstei și să mă topesc în peisaj în cel mai agreabil mod posibil.

   Și pentru că este perioada „rezoluțiilor” (că a „planurilor” sună arhaic!), am și eu câte ceva pentru 2025:

  1. Să mai las dracului orgoliile legate de binele public (orice o însemna acel „public”), muncă, lucru bine făcut și alte bazaconii și să-mi aloc mult mai mult timp mie și celor dragi mie.
  2. Să-mi pregătesc mai cu râvnă colțișorul meu de paradis terestru. Știu că mi-am mai propus asta dar – cine știe ?!? – de data asta chiar îmi iese.
  3. Să nu mai am așteptări de la specia din care fac parte.

Este extrem de mult. Și greu.

Dar dacă n-ar fi așa de greu, ar reuși oricine…

Nessy – 2025 (pe la început)

Lasă un răspuns