M-a apucat așa, brusc, un dor mare de Mirifica pe care nu am văzut-o vara 
asta, și de prieteni, și de nopți lungi de vară, și de dimineți timpurii, și iarăși de prieteni dragi, și de Dunăre…
Și dacă m-a apucat, am lăsat totul… baltă și am început să răsfoiesc albume cu fotografii. Afară plouă enervant…
Și în fotografii este soare și zâmbesc fericiți oameni tineri care se bucură de soare și care trăiesc o parte din poveștile pe care le puteți citi aici…
Ce timpuri, . . . ce amintiri frumoase!. Citind aceste rânduri mi-ai trezit o “nostalgie” privind clipele minunate pe care le-am petrecut împreună pe acele meleaguri pe care, cu părere de rău, nu le vom mai vedea niciodata din cauza digurilor construite de-a lungul canalului Sulina. Mă gândesc că ar trebui împrospatate aceste amintiri în vara care urmează . . . .ce zici? Oricum citesc cu plăcere articolele tale şi mai ales pe cele care vor veni, sunt sigur, foarte curând. Spor la scris.
Maestre, o să mă străduiesc mai cu sârg în sensul reîmprospătării amintirilor, că altfel mă apucă depresia din lipsă de subiecte…